23-26 octombrie 2012, Bucureşti

Regele Mihai I, Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice, marţi, 23 octombrie 2012

•    Majestatea Sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa într-o ceremonie ce va avea loc la Academia de Studii Economice, marţi, 23 octombrie 2012, la ora 12. Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele la ceremonie.
•    La ceremonie va mai lua parte Alteţa Sa Regală Principele Radu.
•    Accesul presei este liber.

Prezentarea volumului “Maşinile Regelui”, marţi, 23 octombrie 2012

•    Albumul publicat de Editura Curtea Veche va fi lansat la Mall Afi Cotroceni, în prezenţa Familiei Regale.
•    Lansarea are loc marţi, 23 octombrie 2012, la ora 17, la parterul complexului de magazine Afi Cotroceni.
•    Vor participa la lansare Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Ceremonii de decorare la Palatul Elisabeta, miercuri, 24 octombrie 2012

•    Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare vor decora o serie de personalităţi din România şi din Europa.
•    Evenimentul va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta miercuri, 24 octombrie 2012, la ora 10.15, ora 11 şi ora 11.45.
•    Vor participa la ceremonii Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Regele Mihai I, decorat cu ,,Emblema de Onoare” de către Ministrul Apărării Naţionale,
miercuri, 24 octombrie 2012

•    Majestatea Sa Regele va primi ,,Emblema de Onoare” în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia zilei sale de naştere şi cu ocazia Zilei Armatei, la Palatul Elisabeta
•    Evenimentul va avea loc miercuri, 24 octombrie 2012, la ora 15, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta.
•    La eveniment vor fi prezente Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Inaugurarea Pieţii Regelui,
joi, 25 octombrie 2012

•    Majestatea Sa Regele va lua parte la ceremonia inaugurării Pieţii Regelui, aflată la intersecţia şoselei Kiseleff cu strada architect Ion Mincu.
•    Evenimentul va avea loc joi, 25 octombrie 2012, la ora 11 şi va fi organizat de Primăria Municipiului Bucureşti.
•    Vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Regele Mihai I, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti,
joi, 25 octombrie 2012

•    Majestatea Sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa într-o ceremonie ce va avea loc la Universitatea din Bucureşti, joi, 25 octombrie 2012, la ora 12. Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele la ceremonie.
•    La ceremonie va mai lua parte Alteţa Sa Regală Principele Radu.
•    Accesul presei este liber.

 

Ceremonii de decorare la Palatul Elisabeta, joi, 25 octombrie 2012

•    Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare vor decora o serie de personalităţi din România şi din Europa.
•    Evenimentul va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta joi, 25 octombrie 2012, la ora 15.15, ora 16 şi ora 16.45.
•    Vor participa la ceremonii Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Concert de gală la Ateneul Român, joi, 25 octombrie 2012

•    Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează al patrulea concert anual de binefacere. Fondurile vor fi folosite pentru derularea proiectelor destinate tinerilor cu talent artistic.
•    Evenimentul va avea loc în sala mare a Ateneului Român joi, 25 octombrie 2012, la ora 18.
•    Vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
•    Accesul presei se va face pe baza acreditarilor primite, pânâ în data de 24 octombrie 2012, din partea Fundației Principesa Margareta a României.

Acordarea titlului de Furnizor al Casei Regale la Palatul Elisabeta,
vineri, 26 octombrie 2012

•    Majestatea Sa Regele va acorda titlul de Furnizor al Casei Regale unor personalităţi şi companii din România.
•    Evenimentul va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta vineri, 26 octombrie 2012, la ora 11.
•    Va participa la ceremonie Alteţa Sa Regală Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Anunțuri

Un gând despre „Programul aniversării zilei de naştere a MS Regelui Mihai I al României

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s