In viata onoarea si curajul ar trebui sa ne duca spre solutiile cele mai bune, cel putin spre linistea sufletului nostru. In contextul ultimelor evenimente se poate spune ca demisia presedintelui Basescu ar trebui sa fie depusa. Prin faptele fratelui sau, indirect, s-a atentat la una din atributiile sefului de stat,  aceea de gratiere, aducandu-se astfel grave prejudicii imaginii institutiei prezidentiale dar si justitiei. Implicarea clanurilor interlope in relatii cu autoritati locale si centrale, cu politiceni si persoane publice, fie si indirect aduce prejudicii grave statului de drept, ba chiar pot fi considerate in anumit context, cu probe clare, si un atentat la siguranta nationala. Un lucru este cert ca acesta este doar un exemplu care a iesit la lumina, culmea, mai intai datorita declaratiilor lui Bercea Mondial sau a inregistrarilor sale. Ce fac institutiile in drept si de  ce nu au fost primele care sa scoata la lumina ilegalitatile care se intampla in aceasta tara? Aceste probleme sunt ca o boala incurabila, un cancer al coruptiei si traficului de influenta care s-a extins si treptat a macinat structurile sanatoase ale statului. Printre noi sunt prea multi oameni care nu fac altceva decat sa tese intrigi, sa faca trafic de influenta si sa scada credibilitatea acestei tari. In state cu o democratie stabila justitia nu are nicio problema sa fie deasupra tuturor, sa faca dreptate indiferent de persoana implicata intr-un proces. Multi politicieni si camarila cu care se inconjoara, sau sustinatorii lor indiferent de zona de provenienta se uita dupa propriul profit. Credibilitatea s-a erodat, degeaba mai vin unii si altii care sustin ca vor face dreptate, dupa 25 de ani de la caderea comunismului dictatura comunista a fost inlocuita cu una a oligarhiei. Daca nu sunt corupti atunci nu stiu carte, daca stiu carte se lasa manipulati sau influentati ori tremura de frica. Romania are o mare problema, lipsa unui lider care sa aiba moralitate si credibilitate internationala, o persoana curajoasa! Un lider nu trebuie sa dezbine, ci sa uneasca spiritual un popor bulversat de atatea involutii mentale, politice si economice. Cred ca alegerile prezidentiale anticipate ar fi o solutie rapida pentru a stopa toate discutiile in van, si a trece rapid la solutii de redresare morala a Romaniei. In Romania se vorbeste mult si se face putin. DM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s