Conferință susținută de MS Marele Voievod de Alba-Iulia (12 decembrie 1937)

Iubiți Ascultători,

Conferința mea tratează o problemă oarecum aridă. Totuși prin marea importanță pe care o are în istoria civilizației, sper că subiectul pe care l-am ales nu vă va plictisi prea mult. Este vorba despre aviație.

Ideea de a zbura este foarte veche și o putem urmări în legendele oamenilor până la 2000 de ani în.Chr. Astfel o legendă chinezească din acele timpuri vorbește despre un regat închipuit, unde locuiau oameni cu un singur braț și trei ochi și care călătoreau în care zburătoare.

Cu toate astea încercarea de a zbura apare foarte târziu în istoria omenirii. Vom vedea că deși ideea și curiozitatea zborului existau din cele mai vechi timpuri, totuși, omul n-a îndrăznit să treacă la fapte decât foarte târziu. Abia în secolul al XVI-lea Leonardo da Vinci a făcut primele studii științifice asupra zborului mecanic al omului, prin imitația zborului păsărilor.

Secolul al XVII-lea este consacrat cercetărilor și proiectelor, fără însă să ne lase vreo realizare. Primele realizări aparțin secolului al XVIII-lea, dar ele sunt din domeniul aerostației. Omul reușise prin urmare s se ridice în aer, dar nu putea să dirijeze nava. Tot Blanchard face primele încercări de dirijare. Către sfârșitul acestui secol pasiunea zborului era așa de mare, încât până și doamnele care ieșeau la plimbare purtau rochii cu balonașe.

Încercările lui Blanchard au perfecționat sistemul de dirijare a balonului așa încât îl vedem în ziua de 7 ianuarie 1785 traversând Canalul Mânecii. Dar tot în acest an are loc prima catastrofă aeriană în care își găsesc moartea: De Pilatre, De Rozier și de Romain la Wimereux. După atâtea proiecte și realizări căpătase o oarecare siguranță.

Primul domeniu în care își găsește aplicații balonul este războiul. El este întrebuințat la asediul cetății Mantua. La începutul secolului XIX posibilitățile de viitor erau întrezărite pentru conlucrarea trupelor terestre, marine și aeriene. Până acum omul reușise, prin balon, să se ridice în văzduh, dar odată ajuns acolo era în voia vântului.

În secolul XIX însă se remarcă o dorință mai mare a omului, de a zbura în adevăratul înțeles al cuvântului. Omul vroia să fie el stăpân al aerului, ci nu aerul stăpân pe el, ca să-l ducă la voia întâmplării. Astfel începe odată cu secolul al XIX-lea apariția diferitelor mașini zburătoare.

Un fapt care merită să fie relevat este trecerea Alpilor de către Francisçue Arhan în ziua de 2 septembrie 1849. Încercările de a cuceri aerul, despre care am vorbit mai sus, au luat două direcțiuni, una de a-l cuceri tot cu balonul, dar perfecționat așa încât să poate să fie dirijat. Iată o serie de proiecte pentru locomoțiune aeriană așa cum era închipuită în vremea aceea. O a doua direcție a fost aceea de a rezolva problema locomoției aeriene folosind mașina cu aburi și în cele din urmă motorul cu explozie (proiecție pag. 80). În secolul al XIX-lea apar primele încercări de a construi aeroplanul. Autorii sunt Georg Cayle, Hendson, John Stringfelow, Pierre Jullien și Felix du Temple dela Croix. Odată stăpâni pe aer, oamenii au început să tragă foloase, fotografiind din balon diferite regiuni și orașe, și mai ales făcând studii științifice asupra atmosferei. Și știința a avut victimele ei aeriene. Mulți savanți și-au găsit moartea, fie din cauza înălțimilor, fie din cauza prăbușirilor.

Și în fine un fapt istoric de cea mai mare importanță, ridică ideea de a zbura în rândul preocupărilor naționale ale Franței. Asediul Parisului de la 1872 a făcut ca poporul francez să vadă ca ultim mijloc de salvare a Franței: Dirijabilul. Într-adevăr numai pe calea aerului se putea comunica între armata și poporul francez din Paris și armata și poporul din afara Parisului. În această epocă s-au făcut cele mai disperate încercări pentru perfecționarea dirijabilului.

Am semnalat acest fapt pentru că din acest moment problema zborului nu mai este o chestiune de sport, ci devine o problemă de stat. La 1870 guvernul francez acordă 40.000 de franci inginerului Dupuy de Lôme, pentru a construi un dirijabil, care să fie destinat pentru ieșirea din Paris peste asediatori.

De abia la sfârșitul secolului al XIX-lea putem vorbi despre mașina zburătoare făcută după chipul și asemănarea păsărilor așa cum a visat-o și a cântat-o timp de mii de ani omul. Primul aeroplan, mai mult sau mai puțin adevărat, care a părăsit pământul pilotat de om la 9 octombrie 1890 a fost Eol, al inginerului Afder. Cea mai populară figură a aviației apare în 1907 în persoana lui Louis Bleriot. Acesta construiește un aparat monoplan cu motor Voisin, pe care îl perfecționează și la 25 iulie 1909, realizează cea mai mare performanță a timpului, care l-a făcut cunoscut lumii întregi; trece Canalul Mânecii de la Calais la Dover.

După acest succes industria aeronautică a luat un puternic avânt. Fabricile cele mai cunoscute și care lucrează până în timpurile noastre sunt: Breguet și Gaudron. Ca să vă puteți da seama de avântul pe care-l luase această industrie, este de ajuns să vă spun că în 1911, s-au construit peste 1350 de aparate. Un alt fapt care ridică reputația aeroplanului, se datorează aviatorului Garros, care pe 23 septembrie 1913, traversează fără escală Mediterana, de la Saint-Raphael la Bizertte (300 km în 7 ore). Anul 1913 este un an glorios pentru aviație, care merge din succes în succes. Cea mai mare performanță a fost realizată de către aviatorul Maurice Prévost, care a făcut cu un monoplan 200 km pe oră.

Cât privește raidurile chiar din acest an, aviația poate fi socotită ca stăpâna aerului. Atât de mare ajunge siguranța avionului în aer încât pilotul își poate permite de acum înainte să facă și acrobații.

Astfel, anul 1914 găsește aviația în măsură să răspundă și cerințelor marelui război. Aviația și-a găsit multiple trebuințe în război, iar foloasele aduse de ea au fost foarte mari. Prima întrebuințare de care s-a folosit armata a fost recunoașterea și fotografia aeriană, care permiteau comandamentelor să vadă ce se petrecea în spatele frontului. O altă întrebuințare a aviației a fost bombardamentul. Din aceste misiuni ale aviației s-au născut lupte aeriene dintre cele mai înverșunate. Deși o armă tânără, aviația a avut eroii ei în marele război, cei mai renumiți au fost: Fonch, Guynemer și Manfred von Richtehofen, botezat Asul Roșu.

Progresul pe care l-a făcut aviația în timpul celor patru ani de război a întrecut cu mult pe acela făcut în timp de secole mai înainte. Ea a ieșit din acest război cu un prestigiu și cu o putere câștigată pentru totdeauna. Începând cu 1919 avionul, hidroavionul și dirijabilul își dovedesc puterea și pretențiile lor pentru viitor.

Problema care se pune de acum înainte aeronauticii, este de a o adapta la toate ramurile de activitate omenească. Printre primele întrebuințări ale aviației sunt transporturile aeriene de pasageri și poșta aeriană. Pentru a se trage foloase cât mai mari în această privință, tehnica trebuia să perfecționeze într-atâta aparatele încât să poată traversa și Oceanele.

Primele traversări ale Atlanticului cu escală s-au realizat în 1919 de către Read cu hidroavionul NéC (16-31 mai), Hawker cu avionul Sopwick (18-19 mai), Alcock cu avionul [Vickers Vimy] (14-16 iunie) și Scott cu dirijabilul R.34 (2-13 iulie). După aceste isprăvi a urmat încercarea reușită de a traversa Sahara a echipajului Vuillemin Chalus la 24 martie 1920 și în fine traversarea Continentelor în 1919-1920. În timp ce avionul cucerea Continente și Oceane, în Franța inginerii începuseră goana după viteză. Înainte și după război viteza maximă atinsă de avion era de 200 km. Abia în 1920 pilotul Sadi-Lecoint pe un aparat Nieuport, atinge cel dintâi 300 km pe oră.

Cu o asemenea viteză aviația servea cu prisosință nevoii transporturilor rapide și pe mare distanță. Prin eforturile depuse de tehnică se construiesc aparate din ce în ce mai perfecționate, iar zborurile fără escală devin din ce în ce mai mari. Ele culminează în anul 1927 care este poreclit anul Atlanticului. Cele trei traversări celebre din acest an [1937], au fost ale lui Lindberg, Chamberlain și Byrd.

În sfârșit o altă mare întrebuințare pe care și-o găsește aviația este exploatarea regiunilor polare și cunoașterea pământului. În această privință aviația aduce servicii imense științei pentru că îi permite să studieze fenomene și regiuni care altădată erau necunoscute omenirii.

În ceea ce privește aviația militară aceasta a făcut progrese foarte mari. Să nu vă închipuiți că poporul nostru nu a luat parte la această luptă a omului de a cuceri aerul. Noi nu am așteptat rezultatele altora de a gata, ci avem și noi mândria de a fi adus și noi contribuții proprii la începuturile aviației.

Printre cei dintâi români care au izbutit să zboare a fost Aurel Vlaicu născut în satul Binținți din Ardeal. Și să vă spun că el, inițiatorul aviației noastre, nu a zburat cu avion străin, produsul muncii și priceperii altor popoare, Aurel Vlaicu a zburat cu un avion născocit de el și lucrat în țara noastră.

În ziua de 3 august 1913 tocmai când Aurel Vlaicu încerca să treacă peste Carpați, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina. Iată-l pe acest inițiator al aviației noastre, în fața aparatului său, îânainte de a-și lua ultimul lui zbor.

După război, aviația noastră s-a manifestat în marile călătorii internaționale. În anul 1932, aviatorul I.Ghica a zburat de la București la Saigon și înapoi, parcurgând 31.000 km. În 1936 o escadrilă militară românească compusă din trei avioane a străbătut distanța București-Capetown – 55.600 km. Toate acestea ne dovedesc că avem dreptul să ne încredem în puterile noastre și în viitoarul aviației românești.

Cine ar fi crezut pe vremea lui Leonardo da Vinci, că se va ajunge la aceste rezultate. Și toate acestea s-au realizat prin inteligența, voința și perseverența omului. Căci în acest interval de timp care este o clipă față de vârsta nemăsurată a omenirii, progresele aviației constituie cea mai mare ispravă a omului.

Istoria aviației nu este decât istoria omului în luptă cu văzduhul. Împins de o tainică putere, omul a luptat așa cum am văzut, a cunoscut și înfrângeri, a jertifit trudă și vieți, dar în cele din urmă a învins. 

Fără să vrem ne vin în minte versurile poetului: Trudesc, trăiesc – și lupt și cad și sui-/ Ce tainică putere mă avântă/ Că tot ce-ating, înmlădii și supui?

Sursa: DM, Regele Mihai. Album Istoric, Litera, 2013 ©2017
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s