Elevul Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, Principe Mostenitor al Romaniei. Lucrare la religie. (In colţul din stânga sus este semnat Mihai, iar in dreapta data: 9 februarie 1939)

Astazi m-am gandit sa va prezint extrase dintr-o interesanta lucrare intitulata ‘Religia şi ştiinţa’, notată cu 9 de către Preotul Nicolae Popescu. Am ales acest subiect gândidu-mă şi la deviza Casei Regale – Nimic fără Dumnezeu:

 „Domeniul religiei este în lumea supranaturală, cu nimic aproape de pământ. Ştiinţa îşi are domeniul în lumea materială, o lume pipăibilă.

Metodele cu care lucrează sunt raţiunea, observarea, experienţa şi credinţa. Aceste metode depind de direcţia pe care o luăm în cercetarea ei. De ex. în şt.naturale, geografie, fizică, chimie etc. Religia însă nu putem zice că are propriu-zis metode, dar ca un fel de metodă este credinţa. Am văzut că şi la ştiinţe întâlnim credinţă. Dar!… credinţe şi credinţe. …. Eu unul nu cred că se poate apropia întru nimic credinţa religioasă cu cealaltă, din cauză că religia este aşa de măreaţă, ceva fără infinit, atât de divină că mie nu-mi vine să mă gândesc la vreo apropiere. Credinţa în Dumnezeu este aşa de splendidă că te înalţă sufleteşte. Credinţa ştiinţei este ceva cu totul material…”

În final Principele Moştenitor concluzionează impresia sa despre semnificaţia credinţei, indiferent de domeniul în care este regăsită:

„Eu zic că acea credinţă nu este cea adevărată decât dacă te face fericit sufleteşte şi fericit pe lumea acesta cât şi pe lumea cealaltă”.

La finalul lucrării sunt scrise aprecierile profesorului Pr.Popescu: „Tratare deosebită de carte [diferit faţă de manual –n.a.] şi de lămuririle clasei. Îmbucurătoare libertate. Ar fi trebuit mai largă expunere”. Regele insa sintetizase sublim credinta sa…



daca citati va rog sa mentionati autorul blogului, sursa ANR

O conferinta pe tema anilor formatori ai Regelui Mihai a fost sustinuta pe 15 ianuarie 2014

afis_dianavalentinmandache_15-sau-16-ian2014-001

 

Un gând despre „„Credinţa nu este cea adevărată decât dacă te face fericit sufleteşte şi fericit pe lumea aceasta cât şi pe lumea cealaltă”, Regele Mihai 1939

Lasă un comentariu