Cateva instantanee de la avanpremiera documentarului „Maria – Inima Romaniei” la Ateneu roman pe 27 noiembrie.
La ProTv pe 1 decembrie de la ora 18 sunteti invitati sa vizionati un documentar de 40 de minute despre Maria, regina inimilor noastre.
Elevul Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, Principe Mostenitor al Romaniei. Lucrare la religie. (In colţul din stânga sus este semnat Mihai, iar in dreapta data: 9 februarie 1939)
Astazi m-am gandit sa va prezint extrase dintr-o interesanta lucrare intitulata ‘Religia şi ştiinţa’, notată cu 9 de către Preotul Nicolae Popescu. Am ales acest subiect gândidu-mă şi la deviza Casei Regale – Nimic fără Dumnezeu:
„Domeniul religiei este în lumea supranaturală, cu nimic aproape de pământ. Ştiinţa îşi are domeniul în lumea materială, o lume pipăibilă.
Metodele cu care lucrează sunt raţiunea, observarea, experienţa şi credinţa. Aceste metode depind de direcţia pe care o luăm în cercetarea ei. De ex. în şt.naturale, geografie, fizică, chimie etc. Religia însă nu putem zice că are propriu-zis metode, dar ca un fel de metodă este credinţa. Am văzut că şi la ştiinţe întâlnim credinţă. Dar!… credinţe şi credinţe. …. Eu unul nu cred că se poate apropia întru nimic credinţa religioasă cu cealaltă, din cauză că religia este aşa de măreaţă, ceva fără infinit, atât de divină că mie nu-mi vine să mă gândesc la vreo apropiere. Credinţa în Dumnezeu este aşa de splendidă că te înalţă sufleteşte. Credinţa ştiinţei este ceva cu totul material…”
În final Principele Moştenitor concluzionează impresia sa despre semnificaţia credinţei, indiferent de domeniul în care este regăsită:
„Eu zic că acea credinţă nu este cea adevărată decât dacă te face fericit sufleteşte şi fericit pe lumea acesta cât şi pe lumea cealaltă”.
La finalul lucrării sunt scrise aprecierile profesorului Pr.Popescu: „Tratare deosebită de carte [diferit faţă de manual –n.a.] şi de lămuririle clasei. Îmbucurătoare libertate. Ar fi trebuit mai largă expunere”. Regele insa sintetizase sublim credinta sa…
daca citati va rog sa mentionati autorul blogului, sursa ANR
O conferinta pe tema anilor formatori ai Regelui Mihai a fost sustinuta pe 15 ianuarie 2014
MS Regele Mihai a murit! Un rege a carui viata se identifica cu cea a Romaniei de aproape 100 de ani. Chiar si in exil puterea de simbol, de intruchipare a unui sistem politic a insemnat la fel de mult. Pentru mine notiunea de libertate s-a regasit in personalitatea Regelui Mihai, pe care mi-l amintesc prima oara din mesajele transmise prin intermediul radiourilor Europa Libera sau Vocea Americii, in anii comunismului. Destinul l-a purtat prin perioade istorice diferite de la perioada interbelica, al doilea razboi mondial, la ascensiunea comunismului si exilul regal continuat si dupa caderea Cortinei de Fier. A intalnit lideri internationali pe care ii stim doar din carti, fotografii sau filme. Destinul Regelui a reprezentat drumul catre mantuire, Regele avand imaginea unui martir.
Mihai, fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena (n. principesă a Greciei), s-a născut la Castelul Foişor pe 25 octombrie 1921. Numele de Mihai a fost ales după cel al legendarului voievod Mihai Viteazul, simbolizând ideea de unitate, într-un context ce urma unirii de la 1918 și a recunoașterii acesteia în cadrul Conferinței de pace de la Paris. Nașterea nepotului Regelui Ferdinand aducea cu sine întărirea dinastiei române prin asigurarea continuității sale.
Încă de la naștere destinul este legat de cel al patriei, iar primul ceremonial, cel al botezului Principelui Mihai, a fost săvârșit în sacralitatea Sălii Tronului, semnificația fiind supremă.
Adeseori regalitățile s-au întrebat dacă este o binecuvântare sângele regal, „Is Royal Blood a Blessing?”, aşa cum își intitulase Regina Maria un articol publicat în presa vremii, cu referire la experiențele familiei regale române. De formarea Principelui Mihai s-au îngrijit în prima perioadă mama sa Principesa Elena și bunica Regina Maria, iar după 1930 educația s-a aflat sub îndrumarea directă a tatălui, Regele Carol II, care crease un model de școală palatină. Lecțiile de matematică și fizică, chimie, română, geografie, sociologie, religie sau cele de drept sau istorie se constituiau datorită profesorilor în modele de structurare a gândirii. Sintezele privitoare la istoria familiei regale aveau menirea lor specială în instrucția moștenitorului Tronului. Pe lângă programa școlară și ideile pedagogice ale Regelui Carol II, Principesa-Mamă Elena a continuat să fie un model uman pe care Mihai avea să-l urmeze. Regele Mihai a avut drept monarh inspirațional pe fondatorul Dinastiei României, Regele Carol I, dar și pe Regele Pavlos al Greciei, unchiul pe linie maternă. Despre Regele Carol I, Mihai învățase la lecțiile de istorie, așa cum arată documentele școlare, suveranul model fiind descris în detaliu, avea “o inteligență ascuțită, rece și calculată, poseda un dezvoltat simț al realităților politice, al datoriei și onoarei, era foarte econom, un bun gospodar, era profund religios, având o fire aleasă, devotată țării sale pentru care a fost un adevărat ctitor”[1].
Ceremoniile şi evenimentele regale au atras atenţia publicului, în mod special odată cu extinderea mijloacelor moderne de mediatizare. Dar şi până atunci presa scrisă, ziarele, revistele, prin intermediul articolelor însoţite mai întîi de gravuri, desene, apoi fotografii, toate au răspândit mesajul Coroanei române, popularizând imaginea monarhului şi a îndatoririlor faţă de patrie. În cazul Regelui Mihai acest lucru a fost cunoscut datorită celor două domnii, cea a regelui-copil și cea a tânărului monarh. În septembrie 1940, Mihai I se urcase pe tron pentru a doua oară, într-un context politic intern și geopolitic internațional tumultos. Citește în continuare „Mihai I, Regele Romaniei, Regele Exilului Nostru”
Conferință susținută de MS Marele Voievod de Alba-Iulia (12 decembrie 1937)
Iubiți Ascultători,
Conferința mea tratează o problemă oarecum aridă. Totuși prin marea importanță pe care o are în istoria civilizației, sper că subiectul pe care l-am ales nu vă va plictisi prea mult. Este vorba despre aviație.
Ideea de a zbura este foarte veche și o putem urmări în legendele oamenilor până la 2000 de ani în.Chr. Astfel o legendă chinezească din acele timpuri vorbește despre un regat închipuit, unde locuiau oameni cu un singur braț și trei ochi și care călătoreau în care zburătoare.
Cu toate astea încercarea de a zbura apare foarte târziu în istoria omenirii. Vom vedea că deși ideea și curiozitatea zborului existau din cele mai vechi timpuri, totuși, omul n-a îndrăznit să treacă la fapte decât foarte târziu. Abia în secolul al XVI-lea Leonardo da Vinci a făcut primele studii științifice asupra zborului mecanic al omului, prin imitația zborului păsărilor.
Secolul al XVII-lea este consacrat cercetărilor și proiectelor, fără însă să ne lase vreo realizare. Primele realizări aparțin secolului al XVIII-lea, dar ele sunt din domeniul aerostației. Omul reușise prin urmare s se ridice în aer, dar nu putea să dirijeze nava. Tot Blanchard face primele încercări de dirijare. Către sfârșitul acestui secol pasiunea zborului era așa de mare, încât până și doamnele care ieșeau la plimbare purtau rochii cu balonașe.
Încercările lui Blanchard au perfecționat sistemul de dirijare a balonului așa încât îl vedem în ziua de 7 ianuarie 1785 traversând Canalul Mânecii. Dar tot în acest an are loc prima catastrofă aeriană în care își găsesc moartea: De Pilatre, De Rozier și de Romain la Wimereux. După atâtea proiecte și realizări căpătase o oarecare siguranță. Citește în continuare „Aviația în decursul timpului, conferinta sustinuta de regele Mihai in 1937”
Cu 40 de ani în urmă succesiunea Lupescu a reprezentat un subiect care a înfierbântat o scenă mai puțin vizibilă a României comuniste. Interesant este cum interacționează în rețele tip pânze de păianjen firme de avocatură sau case de licitații, prieteni și rude, servicii secrete, ajungând uneori să se întrepătrundă pe un teritoriu comun, să se întâlnească din obligație sau în mod voit, să colaboreze sau să conteste decizii, constituindu-se într-unul dintre procesele internaționale importante ale epocii Ceaușescu. În acest demers au fost implicate mai multe state prin contactele pe care autoritățile române le-au inițiat îndeosebi în Portugalia, Elveția, Spania, Franța, Olanda, R.F. Germania, Anglia, Brazilia, Mexic, SUA, Canada.
Procesele deschise de statul comunist în cazul succesiunii Lupescu au reprezentat exemplul clasic al modului de lucru al personalului diplomatic, juridic și cultural, infiltrat de securitate, parte dintr-un sistem aflat sub comanda regimului totalitar, limitat din interiorul său de solicitările financiare pe care le presupunea orice acțiune judiciară internațională de anvergură. Diana Mandache
http://www.curteaveche.ro/mo-tenirea-elenei-lupescu-i-statul-comunist.html
‘Mostenirea Elenei Lupescu si statul comunist’ – Lansarea va avea loc la Gaudeamus – sambata 25 noiembrie, ora 18, standul Curtea Veche Publishing (Romexpo). Va astept pe toti cei interesati de istorie, DM
