„Mostenirea Elenei Lupescu si statul comunist”


Cu 40 de ani în urmă succesiunea Lupescu a reprezentat un subiect care a înfierbântat o scenă mai puțin vizibilă a României comuniste. Interesant este cum interacționează în rețele tip pânze de păianjen firme de avocatură sau case de licitații, prieteni și rude, servicii secrete, ajungând uneori să se întrepătrundă pe un teritoriu comun, să se întâlnească din obligație sau în mod voit, să colaboreze sau să conteste decizii, constituindu-se într-unul dintre procesele internaționale importante ale epocii Ceaușescu. În acest demers au fost implicate mai multe state prin contactele pe care autoritățile române le-au inițiat îndeosebi în Portugalia, Elveția, Spania, Franța, Olanda, R.F. Germania, Anglia, Brazilia, Mexic, SUA, Canada.
Procesele deschise de statul comunist în cazul succesiunii Lupescu au reprezentat exemplul clasic al modului de lucru al personalului diplomatic, juridic și cultural, infiltrat de securitate, parte dintr-un sistem aflat sub comanda regimului totalitar, limitat din interiorul său de solicitările financiare pe care le presupunea orice acțiune judiciară internațională de anvergură. Diana Mandache

http://www.curteaveche.ro/mo-tenirea-elenei-lupescu-i-statul-comunist.html

Publicitate

Principesa Elisabeta a Romaniei: Fotografie cu dedicatie

Anul trecut in noiembrie o fotografie (studioul Stara) cu autograf a Principesei Elisabeta din 1955 a fost vanduta cu 200 Euro, un pret rezonabil (http://www.ader-paris.fr/). Ceea ce mi se pare interesant este dedicatia catre doctorul Stehelin. Dr. Jean Stéhelin (1902-1973) este unul si acelasi medic curant si prieten cu Picasso.

Altfel portretul Elisabetei este cunoscut, trasaturile princiare sunt familare celor care au mai vazut fotografii din ultimii ani ai Principesei Elisabeta, fosta Regina Consoarta a Greciei.

Arbore genealogic al sefilor de stat din Europa, 1889

In pregatirea exponatului lunii mai la MNIR. Arbore genealogic al sefilor de stat din Europa, editat in 1889, tiparit la Viena si oferit cadou Regelui Carol I. Tiparitura este amplasata intr-un cilindru din lemn imbracat in piele care are inscriptionata cifra Regelui Carol I, precum si dedicatia: Majestatii Sale CAROL I, Regele Romaniei. A fost dat in custodie MNIR de catre Fundatia Dignitas cea care l-a achizitionat la suma de 2000 Euro la o licitatie din Bucuresti,  in octombrie 2013.   Suma este supradimensionata, in occident se cumpara la cel mult jumatate din pretul final al  acestei licitatii.

Citește în continuare „Arbore genealogic al sefilor de stat din Europa, 1889”

Lectura recomandata

Cum va promiteam revin cu o noua recomandare de carte regala… scrisa de Stefano Papi, intitulata ‘The Jewels of the Romanovs. Family & Court’ (Thames & Hudson, Septembrie 2010).  In 2013 se va tipari si o editie in lb. italiana. Experienta de lucru a lui Stefano Papi la casele de licitatii de la Sotheby’s si Christie’s  ca si documentarea istorica este reflectata in continutul acestei carti, pornind de la licitatia organizata de Sotheby’s  in toamna lui 2009, unde s-au vandut bijuterii ale Romanovilor. Bijuteriile au stat uitate in cateva depozite ale ministerului de externe suedez inca din toamna lui 1918. Faimoasele bijuterii executate de Faberge sau Bolin au fost expediate printr-un apropiat al Mariei Pavlovna Mare Ducesa a Rusiei la Legatia Suediei din St.Petersburg si aduse ulterior la Stockholm. Personal, ma bucur ca am putut contribui cu o mica documentare la aceasta carte. DM

Kitsch si nume regal gresit

Inca un  kitsch pe portativ si evident, saraca Regina Maria cade victima din nou… Un vas se vinde online la ‘buy it now’ cu $4000 (pardon…3999$), ceea ce reprezinta culmea ridicolului. Mai jos aveti si cateva imagini, ceea ce ma uimeste este ca nici acum nu se invata adevaratul nume al Reginei, care este Marie Alexandra Victoria, iar in Anglia numele este ei este tot Marie si nu Mary, trebuie inteles ca sunt nume diferite. DM

Carnetul de conducere al reginei

Numai in Romania se schimba, de la o saptamana la alta, evaluarile facute publice. Cine a gresit? Pe 27 septembrie scriam ca evaluarea (afisata pe site la acea data) situata intre 2000 si 4000 de euro este nerealista, adica mult prea mare. In aceasta seara am verificat site-ul casei de licitatii si am observat modificarea evaluarii, acum figureaza intre 5000 si 6000 de euro. Inca o data este absurd.. Dar vad ca s-a vandut cu 5000 de euro, ceea ce reflecta realitatea unei lumi gonflabile care populeaza acest spatiu si care poate pocni in orice moment. DM