„Marie de Roumanie, reine et artiste„ – expoziție deschisă publicului între 13 aprilie-28 iulie 2019, la Palais du Tau in Reims, Franta.
Expoziția se deschide la 100 de ani de la vizita reginei Maria în istoricul loc al încoronării regilor Franței, unde Catedrala și palatul episcopal – Palais du Tau – erau afectate de bombardamentele germane în timpul Marelui Război.
Regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell Park în comitatul Kent din Marea Britanie, primind numele de Marie Alexandra Victoria. Era nepoata Reginei Victoria, tatăl fiind Ducele Alfred de Edinburgh, iar mama Ducesa Marie de Edinburgh, fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Principesa Maria de Edinburgh a copilărit la Eastwell Park, la castelul Windsor, apoi la Clarence House din Londra, petrecând anii formatori și la Coburg în Germania sau în Malta. Copilăria la Curtea regală britanică i-a marcat personalitatea, fiind crescută și educată în spirit victorian. Maria a participat la ceremoniale, a observat regulile care trebuiau respectate cu strictețe de către copiii regali, a învățat arta corespondenței, precum și a jurnalelor care trebuiau să consemneze principale evenimente și persoane întâlnite.
Căsătoria Mariei cu Ferdinand, moștenitorul tronului României, născut prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, o aduce într-o țară a Balcanilor, fapt care a nemulțumit-o pe regina Victoria dar și pe tatăl ei, Ducele de Edinburgh, care mai degrabă o vedeau căsătorită în Anglia cu prințul George, devenit mai tâziu regele George al V-lea. În noua patrie, România, principesa Maria avea să devină promotoarea Art Nouveau-lui, modelându-și interioarele palatelor și chiar realizând designuri în acest stil. În același timp a promovat stilul arhitectural neo-românesc ca și arta etnografică, ea însăși dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiționale românești.
Maria a fost una din cele mai fotografiate personaje regale, multitudinea cărților poștale, a fotografiilor, gravurilor, a materialelor publicitare au creat din ea un personaj legendar. Ea a devenit cunoscută în epocă ca principesa artist, regina scriitor, regina infirmieră, dar mai ales regina diplomat. Contribuția sa a fost esențială în susținerea intrării României în Marele Război de partea Antantei. Apoi, vizita informală la Paris și Londra din primăvara lui 1919, în perioada Conferinței de pace, a definit-o ca un «ambasador irezistibil» și decisiv al României, având o serie de întrevederi cu lideri ai conferinței. Cu 100 de ani în urmă, în aprilie 1919 Regina Maria înainte de pleca din Franța a ținut să viziteze Catedrala din Reims, moment pe care-l considerase unul din cele mai emoționante, relatând ziarului Excelsior: „În Reims, în fața ruinelor Franței distruse, care-mi aminteau de România devastată, cu o inimă plină de dureri asemănătoare, am contemplat ruinele sublime unde stătea catedrala mutilată, de neatins în frumusețea sa, ca simbol al credinței că nimic nu o poate distruge”.
Apoi turneele diplomatice din 1924 în fostele state aliate, alături de regele Ferdinand, sau vizita acesteia în SUA și Canada din toamna lui 1926, au conturat personalitatea sa charismatică, bucurându-se de o mediatizare internațională deosebită. Interviurile acordate presei de-a lungul timpului, conferinţele de presă pe care le organizase, o înfățișau ca pe un talentat diplomat ad-hoc, ea reușind să dea o nouă imagine României, punând-o pe hartă pentru mulţi dintre politicienii și jurnaliştii vremii. În anii 1930 a călătorit, a scris, petrecându-și cea mai mare parte a timpului la reședintele din Balcic, Bran sau la Cotroceni. Jurnalele sale consemnează detalii mai puțin știute din viața privată sau oficială, iar imaginea reginei s-a popularizat prin intermediul fotografiilor, cărților poștale, a materialelor publicitare care au făurit din ea un personaj legendar, dar și un martor veridic al istoriei.
După o suferință prelungită, Regina Maria moare pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia. Presa internațională avea să publice cu rapiditate știrea morții charismaticei regine, publicând în engleză, franceză, spaniolă, germană, vibrantul mesaj scris de Regină, intitulat “Țării Mele și Poporului Meu”, ce reprezenta incontestabila realizare a identității sale naționale.
Potrivit ultimei dorințe înscrisă în testament, Maria dorise ca inima să-i fie scoasă din piept. Regina în scrisoarea testamentară îi lăsase ultime îndrumări fiului ei, Regele Carol: “Vreau ca după moartea mea, inima să-mi fie scoasă din trup și îngropată în capela Stella Maris. On revient toujours à ces premiers amours, așa că m-am reîntors la mare, unde doresc ca inima mea să fie adusă… la Stella Maris. Am iubit locul pe care l-am creat, locul pe care l-am clădit”. Drumul inimii timp de 77 de ani a reprezentat o hartă a istoriei moderne a României, de la București la Balcic, Bran, din nou la București, iar din 3 noiembrie 2015, pentru că Balcicul nu mai este teritoriu național, Regele Mihai a decis mutarea acesteia la Sinaia, în camera de aur a castelului Pelișor, acolo unde regina s-a stins din viață.
Expoziția „Marie de Roumanie, reine et artiste” prezintă obiecte simbolice din colecția de odinioară a reginei. Expunerea dorește să transmită publicului personalitatea reginei României. Obiecte personale, bijuterii, monograme, creații artistice generate de leitmotivul său ‘Per Amore ad lucem’, regalia, toate ne poartă într-o lume a simbolurilor reginei României. Text (c) Diana M
Curator: Dr Diana Mandache, istoric (MNIR)
In cadrul Sezonului Franta-Romania se va vernisa in luna aprilie o interesanta expozitie consacrata Reginei Maria. Expozitia poate fi vizitata intre 13 aprilie-28 iulie 2019 la Palais du Tau in Reims. Evenimentul este organizat de Centrul de monumente nationale din Franta si Muzeul National de Istorie a Romaniei, in colaborare cu Muzeul Peles. Am onoarea de a coordona acest eveniment impreuna cu Eve Bouzeret. Expozitia se deschide la 100 de ani de la vizita reginei Maria in istoricul loc al incoronarii regilor Frantei, unde Catedrala si palatul episcopal – Palais du Tau – erau afectate de bombardamentele germane in timpul Marelui Razboi.
DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC 