Scriitorul Cezar Petrescu, directorul ziarului „Romania” publica în iulie 1938 editorialul „Cel din urma drum” in memoria reginei Maria.
Cel din urma drum
Pe unde toate trecerile au fost triumfale, in aclamatii, surasuri si fluturari de batiste, acum drumul cel din urma e cu mainile nemiscate pe piept, cu ochii, cu fata, cu zambetul, cu toata lumina astupata de un negru capac, intr-o cutie dreptunghiulara purtata pe un afet de tun.
Imi amintesc o zi cu soare dulce si molatec de toamna, candva in 1906. Elev de gimnaziu provincial, rataceam uimit de toate minunile Capitalei, caci toate mi se pareau minuni, neavand inca ochi pentru a deosebi ceea ce e superficial, improvizat si vulgar. Deodata in acea lume pestrita si guresa, s-a lasat o tacere, a strabatut un fior. Trecea Principesa Maria de-atunci, intr-o larga Victorie [caleasca Victoria] leganata pe arcuri, dupa moda vehiculelor din acea vreme. Era numai Principesa, tinuta inadins la o parte de politica vremii, dar trecea ca o Regina aclamata de poporul Ei, dupa scurta clipa de reculegere, de emotie, de infiorata si muta adoratie a multimii. Tot ce era vulgar, baltat, zgomotos pe strada, se inobilase in acea unanima pornire catre faptura care reprezenta supranaturalul, o idealitate in absolut.
Au venit mai tarziu, alte vremi, cand pe acelasi itinerar fixat cortegiului funerar de-acum, trecerile Reginei Maria dezlantuiau aclamatii intr-altfel insufletite. In anii neutralitatii cand toti stiau ca Dansa vegheaza pentru “razboiul nostru”. In ziua intoarcerii din Moldova. Dupa Incoronare. Atatea si atatea ceasuri, zile, aniversari, pe care prezenta sa le transfigurase, intr-o magie de zana a basmelor noastre ce umplu Universul intreg cu minuni scoase numai dintr-o gaoace de nuca poleita.
Basmul e sfarsit. Minunea sfarsita. Pe unde a trecut zambind, luminand ziua cu lumina ochilor de azur, ultimul drum e intr-o mare tacere, in intunericul de sub negrul capac, cu mainile reci pe piept – mana care atat de gingas, aerian, euritmic raspundea imnurilor de adoratie.
Nu vi se pare oare ca bulevardele si strazile Capitalei noastre pe unde a trecut, vor ramane de acum pentru totdeauna mai goale, mai triste, mai fara de sens, ca intr-o cetate de unde a fost nimicita o frumusete si o armonie, de unde a plecat o Icoana ocrotitoare?
Diana Mandache Jurnal de Istoric ©www.jurnaldeistoric.wordpress.com
DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC 