Buchetul Regal al Miresei a fost trimis la Westminster Abbey

Biroul de presa al Catedralei Westminster a facut cunoscut astazi 1 mai 2011 ca ASR Ducesa de Cambridge a trimis buchetul pe care l-a avut in timpul ceremoniei la catedrala Westminster pentru a fi depus pe mormantul soldatului necunoscut.

Buchetul regal al miresei a fost prima data depus de Lady Elizabeth Bowes-Lyon, cunoscuta mai tarziu drept ‘Queen Mum’, mama actualei Regine, la sfarsitul ceremoniei casatoriei sale din 1923 in memoria fratelui sau, Fergus, mort intr-una din sangeroasele batalii ale primului razboi mondial, cea de la Loos. Buchetul Catherinei, acum Ducesa de Cambridge, este un buchet din flori de primavara: lacramioare, zambile albe, garofite de gradina (sweet William), iedera si faimosul mirt care conform traditiei inaugurate de Regina Victoria trebuie inclus in orice buchet regal; acesta a fost cultivat chiar de Regina Victoria la Osborne House pe Isle of White. DM

***

Daca citati aceasta informatie este necesar sa mentionati sursa: blogul si numele autorului articolului