Sunt incantata sa va anunt noua mea carte ‘My Dear Mama’ (corespondenta Principesei Maria cu mama sa Ducesa de Coburg) publicata de Rosvall Royal Books ce va iesi din tipar la sfarsitul lunii martie. Hardback, lb. engleză, 464 pagini (cu 32 pp ilustratii).
In cadrul Sezonului Franta-Romania se va vernisa in luna aprilie o interesanta expozitie consacrata Reginei Maria. Expozitia poate fi vizitata intre 13 aprilie-28 iulie 2019 la Palais du Tau in Reims. Evenimentul este organizat de Centrul de monumente nationale din Franta si Muzeul National de Istorie a Romaniei, in colaborare cu Muzeul Peles. Am onoarea de a coordona acest eveniment impreuna cu Eve Bouzeret. Expozitia se deschide la 100 de ani de la vizita reginei Maria in istoricul loc al incoronarii regilor Frantei, unde Catedrala si palatul episcopal – Palais du Tau – erau afectate de bombardamentele germane in timpul Marelui Razboi.
Expozitia ‘Marie de Roumanie, reine et artiste’ prezinta 45 de obiecte-simbol din colectia de odinioara a reginei. Expunerea doreste sa transmita publicului personalitatea reginei Romaniei, nascuta principesa de Marea Britanie si Irlanda. Obiecte personale, bijuterii, monograme, creatii artistice generate de leitmotivul sau ‘Per Amore ad lucem’, regalia, toate ne poarta intr-o lume a simbolurilor reginei Romaniei. Diana Mandache
Celor interesati de Castelul Bran, dar si de un intreg univers regal le adresez invitatia de a participa la un eveniment organizat de Curtea Veche Publishing in cadrul Bookfest. Cartea „Castelul Bran. Romantism si regalitate” pe care am publicat-o recent va fi lansata sambata 27 mai incepand cu ora 14 (Pavilionul C2).
Alaturi de mine vor lua cuvantul istoricul Andrei Muraru si jurnalista Camelia Csiki.
Astazi am sa va prezint o fotografie a Regelui Mihai ca licean. Daca va aduceti aminte am avut o conferinta pe tema educatiei regale care avea sa completeze un capitol important din cartea pe care am publicat-o la Litera in noiembrie 2013: „Regele Mihai. Album Istoric”.
Principele Mostenitor Mihai la ora de fizica a profesorului dr. Chr. Musceleanu, in instantaneu profesorul urmarind lucrarea practica a adolescentului regal, mai 1937.
A iesit din tipar cartea lui Andrew Marr ‘Regina Elisabeta a II-a. Portret intim’, editia romaneasca fiind publicata de editura Corint, cu o traducere de Ana-Maria Datcu si prefata semnata de autorul acestui blog. Este o carte pe care v-o recomand pentru calitatea informatiei transmise despre una din cele mai speciale personalitati contemporane, seful statului britanic. Elisabeta a II-a reprezinta un simbol si model monarhic, dar si un prototip distinct al sefului de stat.
Cartea este un omagiu adus Reginei cu prilejul Jubileului de Diamant, celebrarea a 60 de ani de domnie. Andrew Marr analizează evenimente, oameni, îndatoriri oficiale dar și cele legate de istoria personală a suveranei, o familie regală care observa si se adapteaza schimbărilor survenite în mentalități și în societatea secolului XXI. DM
Regele Mihai alaturi de nepotul sau Principele Nicolae, 14 iunie 2010 la Palatul Elisabeta. Candva aceasta fotografie a facut multa valva. Foto de Valentin Mandache
Acum ceva timp am aflat ca ASR Principele Nicolae nu mai face parte din succesiunea la tron. MS Regele i-a retras acest drept inclusiv titlul regal de Principe, precum si formula protocolara de adresare de „Alteta Regala”. Desi am fost invitata la cateva posturi de televiziune am refuzat sa comentez un fapt care m-a uimit, asa cum a uimit o intreaga lume. Istoria va consemna mai bine peste ceva timp acest episod al istoriei regale romanesti. Pentru moment nu doresc sa comentez acest eveniment. Mai jos aveti textul prin care Biroul de presa al MS Regelui face cunoscuta aceasta decizie.
Comunicat de presa:
În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de “Principe al României” și calificativul de “Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi. În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți. Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele.